Ecranele statice arată cum arată o interfață. Designul interacțiunii decide ce se întâmplă când cineva îl folosește: ce poate apăsa sau trage, cum răspunde interfața și cum se schimbă ulterior. O glisare pentru a șterge, o tragere pentru a reîmprospăta și un meniu care se deschide de la butonul pe care l-ați atins sunt toate designul de interacțiune.
Câteva principii ghidează cel mai bun design de interacțiune. Affordance: ar trebui să fie clar cu ce se poate interacționa. Feedback: fiecare acțiune ar trebui să primească un răspuns imediat, vizibil. Previzibilitate: aceeași acțiune ar trebui să dea același rezultat. Iertarea: greșelile ar trebui să fie ușor de anulat.
Mișcarea este unul dintre instrumentele principale. O foaie care alunecă în sus de jos arată de unde a venit și unde va merge. Un arc care îți urmează degetul și se instalează în mod natural face ca un gest să se simtă direct. Folosită prost, mișcarea încetinește oamenii, așa că designerii de interacțiune decid cu atenție ce ar trebui să se miște, cât de repede și de ce.
Interacțiunea nu poate fi testată cu imagini statice. Designerii construiesc prototipuri, de la simple fluxuri pe care se poate face clic până la prototipuri detaliate cu logică, pentru a testa cum se simte. Provocarea este că prototipurile sunt adesea reconstruite de dezvoltatori, iar detaliile se pierd în transfer.
Instrumentele care stochează interacțiunea ca date reduc această pierdere. ExodeUI, pe care îl realizăm, păstrează stările, fizica primăverii, intrările și evenimentele într-un singur fișier deschis care rulează în aplicația reală, astfel încât comportamentul pe care îl proiectați este comportamentul livrat.